Cum scrii un CV fără experiență
Scris de Irina Gogoasa, Autor • Ultima oară actualizat la 23 Iunie 2025

Cum să realizezi un CV fără experiență

Dacă ești un student sau proaspăt absolvent la început de drum, crearea unui CV fără experiență poate părea o sarcină intimidantă. Într-adevăr, pentru anumite roluri, experiența profesională este printre cele mai apreciate, însă trebuie să știi că pe piața locurilor de muncă există destul loc și pentru cei aflați la startul carierei lor. În acest articol, te ghidăm pas cu pas pentru a completa un model de CV fără experiență care să impresioneze angajatorii și să-ți obțină un interviu.

Începe acum

Scopul unui model de CV fără experiență

Un Curriculum vitae are un rol esențial în procesul de recrutare și obținere a unui nou job. Acesta nu este doar o listă a experiențelor tale profesionale, ci și un document care evidențiază calificările, abilitățile și potențialul tău. 

Iată ce transmite un CV pentru primul job bine completat:

  • Calificările tale academice – ce ai studiat, ce cunoștințe ai acumulat
  • Abilitățile personale și tehnice – cum comunici, cum lucrezi, ce știi să faci practic
  • Potrivirea ta cu domeniul – cât de interesat și implicat ești în industria respectivă
  • Capacitatea de a învăța și de a contribui activ – potențialul tău de creștere

Angajatorii caută mai mult decât oameni cu o vastă experiență profesională - ei pun preț și pe potențialul de a aduce valoare companiei și de colaborare cu o echipă. Așadar scopul principal al unui model de CV fără experiență este acela de a atrage atenția angajatorilor cât să te cheme la un interviu. 

Cum să scrii un segment de profil personal de impact

Segmentul de profil personal, numit uneori și obiectiv profesional, are scopul de a clarifica direcția carierei tale - fie că vorbim de parcursul profesional de până acum sau obiectivele pe termen lung. Acesta este situat în partea de început a CV-ului și trebuie să fie scurt și de impact, alcătuit din 2-3 fraze clare. 

Profilul personal îți dă ocazia să poți vorbi despre cine ești, ce calități ai și ce îți dorești să realizezi în cadrul rolului la care aplici. (1) Acesta are și avantajul că oferă angajatorilor o imagine de ansamblu rapidă angajatorilor asupra ta. Însă este indicat să lași explicațiile pe larg despre motivația ta pentru scrisoarea de intenție de angajare, care îți va completa aplicația. În felul acesta, menții segmentul de profil scurt și la obiect. 

Exemplu de rezumat personal:

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, pasionată de marketing digital și social media. Sunt o persoană organizată, dornică să învețe și să contribuie la proiecte relevante. Am dobândit abilități de comunicare și coordonare prin implicarea în proiecte de voluntariat și sunt motivată să îmi construiesc o carieră într-un mediu dinamic și profesionist.

Sfatul expertului:

În lipsa experienței profesionale, un rezumat personal convingător devine un punct important al CV-ului. Nu miza la formule generale, ci personalizează textul pentru fiecare job la care aplici, folosind cuvinte cheie din anunțul de angajare.

Sublinierea educației în CV-ul fără experiență

Segmentul de experiență profesională este cu atât mai important într-un model de CV fără experiență și chiar poate compensa acest lucru. În absența unui parcurs profesional bogat, să scrii despre ce ai învățat și ce diplome ai obținut este important pentru a ajuta angajatorul să-ți vadă potențialul. 

Așadar, poți include și informații despre ce cursuri ai făcut în cadrul școlilor urmate, dar doar dacă acestea sunt relevante pentru postul la care aplici. Evită însă să umpli CV-ul de informații și explicații exhaustive - lasă detaliile pentru scrisoarea de intenție fără experiență, care îți completează aplicația.   

Iată câteva sfaturi practice de la experții noștri în carieră legat de ce să incluzi în CV-ul pentru primul job:

  • Numele instituției de învățământ (liceu, universitate, facultate)
  • Specializarea sau programul de studii urmat (nivel licență, nivel master)
  • Diploma obținută (absolvent de liceu, diplomă de licență)
  • Perioada de studiu (ex: 2020 – prezent sau 2019 – 2022)
  • Media generală (dacă este peste medie sau cerută explicit în anunțul de angajare)
  • Cursuri relevante pentru poziția dorită
  • Proiecte academice, lucrări de cercetare sau eseuri importante
  • Premii academice, burse sau participări la conferințe
  • Programe Erasmus sau alte instanțe de schimb de experiență relevante

Exemplu:

Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Facultatea de Științe Politice și Administrative
Specializarea: Comunicare și Relații Publice
Octombrie 2020 – Iunie 2023

  • Media generală: 9.28
  • Proiect de licență: „Impactul influencerilor asupra consumului în rândul generației Z”
  • Cursuri relevante: Comunicare digitală, Marketing online, Relații Publice Strategice
  • Bursă de merit în anii universitari 2021 și 2022

Cum să folosești experiența informală ca să compensezi pentru lipsa experienței profesionale

Chiar dacă nu ai experiență profesională propriu-zisă la un loc de muncă formal, acest lucru nu trebuie să te descurajeze. Trebuie să știi faptul că există și alt tip de activități pe care le poți trece în CV-ul tău fără experiență, care pot fi luate în considerate de angajatori sau recrutori. Listarea lor te poate într-o lumină favorabilă și să-ți ofere un avantaj în fața concurenței, atâta timp cât aceste experiențe informale sunt relevante pentru rolul sau compania la care aplici. 

Mai jos îți oferim o listă cu tipuri de activități pe care le poți include în modelul tău de CV fără experiență:

  • Internshipuri: include orice relevant, chiar dacă au fost neplătite.
  • Proiecte de voluntariat: scrie-le cu responsabilități clare.
  • Lucrări freelance: poți include aici lucrări de grafică, scris, programare, etc.
  • Activități extracurriculare: menționează asociații studențești, cluburi, echipe de dezbateri.

Structura recomandată pentru acest segment este: poziția ocupată, organizația sau proiectul, perioada, responsabilitățile și realizările tale. Adaptează segmentul în funcție de spațiul disponibil pe pagină, trecând 1-3 responsabilități pentru fiecare rol. Poți lăsa restul informațiilor pe care le consideri relevante pentru completarea modelului tău de scrisoare de intenție.  

Exemple:

Internship

Internship - Departamentul de comunicare
Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Iunie – August 2023

  • Sprijin în redactarea postărilor pentru rețelele sociale (Facebook, LinkedIn)
  • Participare la organizarea conferinței anuale „Zilele Comunicării”
    Asistență în actualizarea conținutului pentru site-ul facultății

Proiecte de voluntariat

Voluntar – Coordonator logistică
Maratonul Internațional București
Septembrie – Octombrie 2022

  • Gestionarea listelor de participanți și a truselor de start pentru alergători
  • Coordonarea unui grup de 10 voluntari în zona punctelor de hidratare
  • Colaborare cu sponsorii pentru distribuirea materialelor promoționale

Lucrări freelance

Freelancer – Design grafic pentru rețele sociale
Client: librărie online independentă
Ianuarie – Aprilie 2024

  • Creare de bannere și vizualuri pentru campanii de reduceri
  • Dezvoltarea unui mini-ghid vizual pentru Instagram (carusel informativ)
  • Utilizare Adobe Illustrator și Canva pentru livrarea materialelor

Activități extracurriculare

Membru – Clubul de antreprenoriat studențesc „StartUB”
Universitatea din București
Octombrie 2022 – prezent

  • Participare la organizarea evenimentului „Startup Days” cu peste 150 de participanți
  • Lucru în echipă pentru dezvoltarea unui plan de afaceri simulat în cadrul unui hackathon
  • Prezentarea ideii de afacere în fața unui juriu de antreprenori

Accentuarea abilităților relevante

Chiar dacă nu ai lucrat oficial într-o companie, abilitățile tale profesionale sunt la fel de valoroase. Într-un CV fără experiență, secțiunea de competențe trebuie să reflecte atât ce știi să faci din punct de vedere tehnic, cât și cum lucrezi cu oamenii sau într-un mediu de echipă.

Iată ce tip de abilități să treci într-un CV fără experiență pentru a avea succes:

Hard skills (competențe tehnice)

Acestea sunt ușor de măsurat și se referă la cunoștințele concrete:

  • Microsoft Office (Excel, Word, PowerPoint)
  • Google Workspace (Drive, Docs, Sheets)
  • Canva, Adobe Photoshop, Illustrator
    HTML, CSS, JavaScript (dacă aplici în IT)
  • Analiză de date în Excel sau Google Data Studio
  • SEO, WordPress, Meta Business Suite

Soft skills (competențe interpersonale)

Acestea țin de modul în care lucrezi cu ceilalți sau îți gestionezi munca:

  • Comunicare clară și concisă
  • Gândire critică
  • Rezolvarea problemelor
  • Lucru în echipă
  • Leadership (dacă ai coordonat proiecte)
  • Adaptabilitate și învățare rapidă

Pentru a înțelege mai bine ce tip de abilități și competențe se pretează fiecărei profesii și domeniu de activitate, descoperă exemplele noastre de CV-uri, dar și exemplele de scrisori de intenție personalizate. 

Includerea certificărilor și a cursurilor

În lipsa unei experiențe formale, certificările profesionale și cursurile online pot consolida semnificativ CV-ul tău. Ele arată angajatorului că ești dispus să înveți și să te dezvolți continuu și te pun într-o lumină bună. Această secțiune adaugă valoare în special dacă aceste certificări sunt relevante pentru domeniul dorit.

Iată ce poți include aici:

  • Cursuri online (Coursera, edX, Udemy, Google)
  • Certificări recunoscute (Google Ads, Meta Blueprint, ECDL)
    Cursuri de limbi străine + scoruri de competență (TOEFL, IELTS, DELF)
  • Workshopuri, webinarii, bootcampuri

Cum să-ți listezi realizări și premii

În acest segment opțional, poți include orice fel de premii academice, obținute la diverse competiții sau alte realizări fie academice sau în cadrul activităților extracurriculare. Ai grijă însă să incluzi realizări concrete, măsurabile și să nu exagerezi - deoarece angajatorii apreciează în primul rând onestitatea candidaților. 

Exemplu:

  • Locul I la un concurs de debate
  • Premiul pentru cel mai bun proiect într-un hackathon
  • Diplomă de excelență pentru activitate în cadrul unei asociații
  • Premii la olimpiade sau competiții sportive

Când să incluzi hobby-uri și interese

Secțiunea de hobby-uri și interese este una opțională, însă ea poate da valoare CV-ului tău fără experiență. Alege aici elemente care să demonstreze calități și abilități transferabile, cum ar fi atenția la detalii, gândirea critică, perseverența sau dorința de învățare. (2)

Exemplu:

  • Blogging – pentru un post de copywriter
  • Fotografie – pentru design grafic
  • Cititul cărților de dezvoltare personală – pentru resurse umane

Formatarea unui CV fără experiență adaptat pentru ATS

Multe companii folosesc sisteme automate de triere ATS (Applicant Tracking Systems), în etapele incipiente de recrutare, care analizează dacă CV-ul respectă câteva cerințe esențiale prestabilite. Un aspect curat și profesionist face diferența între un CV care trece mai departe de acest proces și unul care este ignorat. 

Mai jos ai câteva sfaturi esențiale pentru a te asigura că ai o structură de CV adaptată pentru sistemele ATS:

  • Folosește fonturi clasice și ușor de citit, precum Arial, Calibri sau Times New Roman.
  • Evită culorile stridente, umbrele, chenarele sau grafica inutilă.
  • Folosește un format clar, cu titluri vizibile și spații albe între secțiuni.
  • Salvează fișierul în format PDF, pentru a păstra aspectul intact indiferent de dispozitiv și a-l putea trimite rapid CV-ul prin email.
  • Adaptează CV-ul pentru fiecare job, folosind cuvinte-cheie din anunț.
„Un CV fără experiență profesională poate impresiona dacă este structurat corect și scoate în evidență potențialul candidatului.”

Realizează un CV de succes

Realizarea unui CV fără experiență poate părea intimidant, însă acesta nu trebuie privit ca un dezavantaj. Există destui angajatori sau recrutori care vor să-și formeze angajații în stilul propriu de lucru și care consideră că studenții sau absolvenții aduc un suflu proaspăt pe piața muncii. 

Pentru a realiza o aplicație impresionantă, alege un model de CV de la Jobseeker. Platforma îți oferă numeroase variante ce pot fi adaptate cu ușurință pentru orice profesie sau nivel de carieră, pentru a-ți sublinia cele mai bune calități.

Surse:

  1. Coursera.org - What is a Personal Profile on a CV, and How Do I Write One?
  2. Adobe.com - The best hobbies and interests for your CV.
Distribuie prin:
Irina Gogoasa
Irina Gogoasa
Autor
Irina este un content writer cu experiență vastă în crearea de conținut web original, inclusiv realizarea materialelor relevante pentru cei în căutarea de locuri de muncă.

Departajează-te de concurență

Fă ca aplicațiile tale la joburi să se remarce în fața altor candidați.

Începe acum